Vaccinarea antigripala in sarcina si alaptare

Sezonul rece este oficial aici, asa ca daca esti insarcinata sau daca alaptezi, te intrebi poate ce poti face ca virusul gripal sa nu ajunga la tine si la bebe. Poti face vaccin antigripal sau nu?

Raspunsul este DA, se recomanda vaccinarea antigripala tuturor femeilor care sunt insarcinate sau alapteaza in perioada sezonului de gripa – frecvent intre lunile octombrie pana la sfarsitul lunii martie. Vaccinul va incepe sa te protejeze la aproximativ doua saptamani de la injectare, iar acesta se poate face in oricare dintre trimestre, dar intotdeauna dupa consultarea medicului ginecolog.

Motivul pentru care femeile insarcinate se tem de vaccinul antigripal provine, probabil, din faptul ca, in general, nu sunt recomandate anumite vaccinuri pe perioada sarcinii sau alaptarii. Dar acest lucru nu se aplica vaccinarii impotriva gripei. In cazul asa-numitelor vaccinuri vii, care contin microorganisme vii, exista, teoretic, un risc de transfer al microorganismului la fat. In schimb, vaccinurile inactivate, preparate din microorganisme moarte, sunt sigure si nu cauzeaza complicatii nici pentru mama, nici pentru fat. Vaccinul impotriva gripei face parte din categoria celor inactivate si considerat sigur pentru gravide.

Iata de ce este bine sa te vaccinezi impotriva gripei daca esti insarcinata sau daca alaptezi:

1. Previi gripa si complicatiile ei

Sarcina reprezinta un efort in plus, atat pentru inima, cat si pentru plamani. De asemenea, sarcina poate avea un impact asupra imunitatii tale. Acesti factori vor creste riscul de a face o forma severa de gripa, asa ca alege sa previi decat sa tratezi. Avortul spontan, nasterea prematura, malformatiile congenitale si nasterea cu greutate sub nivelul normal sunt cateva dintre riscurile la care se expune o gravida in caz de contactare a gripei, motiv pentru care vaccinarea antigripala este importanta.

2. Protejezi copilul dupa ce s-a nascut

Nou-nascutii au un risc crescut de a face o forma severa de gripa, insa vaccinarea lor nu este permisa decat dupa varsta de 6 luni. Daca tu te-ai vaccinat cand erai insarcinata, anticorpii care s-au dezvoltat vor traversa placenta si-l vor proteja pe copil impotriva gripei.

Vaccinul antigripal care se administreaza intramuscular contine virus inactivat si este sigur, atat pentru mama, cat si pentru copil, in orice moment al sarcinii. Daca esti alergica la ou, discuta cu medicul tau inainte de vaccinare. Vaccinul antigripal contine urme fine de albus de ou. Daca ai o sensibilitate la ou sau esti alergica, este posibil sa te vaccinezi, insa va trebui sa primesti o ingrijire speciala si anume, sa fii urmarita de catre medic 30 minute dupa adminstrarea vaccinului, pentru a se asigura ca nu a aparut nici o reactie adversa. De asemenea, spune-i medicului tau daca ai avut o reactie severa in trecut la administrarea vaccinului antigripal.

Cu toate acestea, vaccinarea nu exclude complet posibilitatea infectiei. Insa chiar daca se intampla acest lucru, infectia va fi asimptomatica sau simptomele vor fi usoare si nu vor aparea complicatii.

Leave a Reply

avatar

Articole recente

Scroll to Top

Solicita o programare